Alege jobul potrivit pentru tine
Vrei să faci parte din echipa noastră?
Tu știi cel mai bine ce ți se potrivește!
Vezi lista de joburi disponibile.
Alege jobul potrivit
pentru tine
Vrei să faci parte din echipa noastră?
Tu știi cel mai bine ce ți se potrivește!
Vezi lista de joburi disponibile.
Testimoniale
Programe de dezvoltare
Training, coaching si management
Etapele programului de inducție
KickStart
Procesul de inducție
Programul KickStart
Apreciem atât competitivitatea,
cât și integritatea oamenilor
noștri și investim în
dezvoltarea lor.
Vrei să devii
specialist tech?
Alege să faci parte dintr-o companie
cu experiență de peste 25 de ani în
domeniul tech!
Testimoniale
Programe de dezvoltare
Training, coaching si management
Tuturor ne place să ne luam la întrecere și avem pentru asta peste 350 de colegi ca referință, însă cel mai greu e să ne întrecem cu noi înșine. Pentru a ne fi mai ușor să știm ce progrese facem, am creat un sistem prin care, la o simplă atingere de buton, orice coleg își poate vizualiza instant și oricând rezultatele sale actualizate și cum se compara cu cele din trecut.
Dacă un coleg își dorește să se dezvolte, dăm mereu o mână de ajutor prin programe de training, mentoring, coaching și management. Întotdeauna am crezut în capacitatea noastră de a forma lideri, astfel că 90% din managerii din EuroGsm au pornit la noi de la o poziție entry-level și, accesând programe de dezvoltare, au ajuns să conducă echipe și departamente.
Etapele programului de inducție KickStart
Programul KickStart a fost dezvoltat în aliniere cu alte procese de management al resurselor umane, precum managementul cunoștințelor și al performanței, și cu întregul proces de management al carierei.
Procesul de inducție
Programul KickStart
Știm că începuturile sunt grele, mai ales pentru colegii din vânzări și customer service, de aceea am creat KickStart, un program intern de succes prin care ne asigurăm că ușurăm sarcina colegilor abia intrați în companie sau care preiau un nou rol.
Am creat un mediu foarte bun de învățare prin expunerea colegilor noi la situații noi, alături de mentori experimentați și în cadrul unor programe bine structurate, ca dezvoltarea să aibă loc cat mai eficient și mai ușor pentru ei.
Apreciem atât competitivitatea, cât și integritatea
oamenilor noștri și investim în
dezvoltarea lor.
Onestitate și
Respect
Inițiativă și
Responsabilitate
Atitudine constructivă
Dezvoltarea
performanței
Vrei să devii
specialist tech?
Alege să faci parte dintr-o companie cu experiență de peste 25 de ani în domeniul tech!
Transparență și
Obiectivitate
Încredere
reciprocă
Comunicare
deschisă
Spirit
întreprinzător
Dinamism și
Flexibilitate
Partener
Copyright © 2024 EuroGsm | All Rights Reserved
Spirit de
echipă
Având o experiență de peste 25 de ani în domeniul telecom și peste 350 de angajați în toată țara, noi, EuroGsm, vă invităm să faceți parte din echipa noastră. De-a lungul acestor ani, am devenit o prezență de încredere și un pilon al industriei telecom.
Experiența ne-a consolidat reputația și ne-a permis să înțelegem în profunzime nevoile și aspirațiile clienților și angajaților noștri. Făcând parte din echipa noastră, veți experimenta beneficiile unei companii stabile, în care dezvoltarea profesională și succesul sunt promovate constant.
Valorile noastre